×

Femei care construiesc pacea

9 martie 2026 | Liceul Teoretic Pelinia
La Liceul Teoretic Pelinia a avut loc evenimentul comunitar „Femei care construiesc Pacea”, o activitate dedicată recunoașterii și promovării rolului femeilor în consolidarea dialogului, cooperării și coeziunii sociale la nivel local.
Evenimentul a reunit femei implicate activ în viața comunității – profesoare, funcționare publice, bibliotecare, muzeografe – care, prin activitatea și dedicarea lor, contribuie la dezvoltarea unei comunități mai unite, mai reziliente și mai incluzive.
În cadrul evenimentului a fost prezentat Grupul de Femei Active din Comunitate – ALTEle, o inițiativă care reunește femei din comunitatea gazdă și femei refugiate, determinate să contribuie la dezvoltarea unor comunități mai incluzive, mai reziliente și mai pașnice. Grupul reprezintă o platformă de colaborare și acțiune, în care femeile își unesc experiența, cunoștințele și resursele pentru a promova dialogul, sprijinul reciproc și implicarea civică.
Participantele au avut ocazia să asculte istorii inspiraționale ale unor membre ale grupului ALTEle, să participe la un panel de discuții dedicat rolului femeilor în consolidarea păcii și coeziunii sociale și să se implice în activități interactive precum „Harta Păcii”, în cadrul căreia fiecare participantă a contribuit cu idei și angajamente pentru dezvoltarea unei comunități bazate pe respect, dialog și solidaritate.
Un moment important al evenimentului a fost recunoașterea publică a femeilor care contribuie activ la dezvoltarea comunității, prin acordarea diplomelor „Femei care Construiesc Pace în Comunitate – Pelinia 2026”.
Evenimentul a demonstrat încă o dată că pacea începe la nivel local – prin implicare, inițiativă și colaborare, iar femeile joacă un rol esențial în crearea unui climat de încredere și solidaritate în comunitățile lor.
✨ Împreună construim comunități mai puternice, mai unite și mai pașnice.
_____________________________________________________________________
Această activitate este organizată de AO „Gender-Centru”, în parteneriat cu AO „Onoarea și Dreptul Femeii Contemporane”, sub egida Platformei pentru Egalitate de Gen, în cadrul proiectului „Acțiune locală pentru recuperare incluzivă: abilitarea femeilor refugiate și din comunitățile gazdă prin construirea păcii și reziliență economică”, finanțat de UN Women prin Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.